Cei care au numere egale în data nașterii, sunt mai speciali din punct de vedere numerologic? Ex:04.04?
Nu, nu sunt mai speciali. Fiecare om este special în felul său. Când ziua nașterii și luna nașterii este dominată de același număr exemplu (04.04) înseamnă că există o mai mare responsabilitate în viața aceasta pentru aceste suflete.
De ce câteodată simțim că alta trebuia să fie soarta noastră?
Pentru că noi avem tendința negativă să ascultăm sau să urmăm principiile, dogmele și credințele altor persoane. Avem tendința să avem o minte dependentă de ce spune lumea. Gândurile noastre nu mai sunt ale noastre sunt ale educației și ale ideilor pe care noi le primim din partea celorlalți.
Atunci când vom caută răspunsurile necesare ,este important sa ne ascultam sufletul , acesta ne va comunica prin gândurile noastre independente de sistemele de valori ale societății din care noi facem parte.
Atunci când noi ne ignorăm sufletul și chemarea pe care noi o simțim că o avem, ne lăsăm influențați de cei din afara noastră și din acest motiv apare această stare de depresie a sufletului.
Cum ne putem corecta manifestarea negativă a numerelor din viaţa noastră?
Prin conștiință și înțelegerea propriului matrix din care facem parte, prin educația cu noi înșine, din acest motiv ne-a fost dată conștiința, să ne ridicăm deasupra instinctelor noastre negative sau demonice.
De ce ne influențează atât de mult planetele, data nașterii, numărul destinului, etc?
Totul este un ecosistem al matrixu-lui și numărului 666 iar pe linia temporală a acestuia numai sufletul poate fi liber cu adevărat, în rest tot ce este materie, densitate ii se supune.
Atunci când sufletul se eliberează, nimic din toate acestea (materie, timp) nu mai au influență. Exemplu IISUS a înviat din morți și a rupt barierele liniei temporale și inclusiv a matrixu-lui "666" aici vom ajunge cu toții chiar dacă va mai trece ceva timp îndelungat. Fiecare conștiință are nevoie de timpul sau în matricea 666.
Pe linia temporară a perioadei în care ne aflăm, Universul caută să ne sprijine la îmbunătăţirea ecosistemului din care matricea secolului face parte; astfel fiecare individ ar putea fi numit un android al sistemului matricial 666. (acest sistem 666 este softul de bază al Creatorului, a tot ceea ce mintea şi sufletul poate cuprinde în toate dimensiunile astrale.)
De ce nu este bine sa poarte copii același nume ca și părinți?
Pentru ca vechii greci credeau că numele are puterea de a ne influenţa destinul şi foloseau ca metodă de predicție analiza primei litere a prenumelui. Onomanția (întâlnită şi ca onomantie) și este o artă divinatorie care se bazează pe analiza numelui.
Denumirea derivă din greacă veche, unde „onoma” înseamnă nume, iar „manteia” înseamnă profeţie.
De la greci, practica a fost preluată și de romani mai târziu, care acordau o importantă majoră numelui dat cât și ceremoniei care are avea loc cu aceasta ocazie, atunci când un copil îşi primea numele, ei spuneau „Nomen est Omen”, adică „Numele este omul”, tradus și ca „Numele atrage soarta”.
La evrei, știm cu toţii că există credinţa să nu îşi numească copiii după o rudă apropiată dacă aceasta este încă în viață, că nu cumva două suflete să împartă acelaşi nume, întrucât acest lucru ar scurta viaţa unuia dintre aceştia.